Autoritatea de Management Afaceri Interne, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile din Ministerul Afacerilor Interne, anunță lansarea selecției publice a membrilor Comitetului de Monitorizare Afaceri Interne, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile.
Componența Comitetului de Monitorizare Afaceri Interne a fost stabilită prin OMAI 120/2022 pentru stabilirea componenței și atribuțiilor Comitetului de Monitorizare și Comitetului Director pentru programele naționale Afaceri interne 2021-2027, iar la prezenta selecție vor putea participa instituții de învățământ superior (1 membru) și organizații neguvernamentale sau internaționale cu experiență relevantă în domeniul drepturilor fundamentale ale omului (1 membru).
Organizațiile și instituțiile interesate sunt invitate să își depună candidatura prin transmiterea Formularului de candidatură completat la adresa de email dedicate[@]mai.gov.ro, până la data de 12 octombrie 2022.
Detalii privind atribuțiile și regulile referitoare la organizarea și funcționarea Comitetului de Monitorizare, precum și privind evaluarea candidaturilor, sunt menționate în Metodologia de selecție și grila de evaluare, anexă la metodologie:
- Metodologia de selectie a membrilor CM AI 2021-2027 v1-final aprobată
- Metodologie CM Formular-de-candidatura
Vă mulțumim pentru cooperare !
Foto Campaign Creators / Unsplash