16 April 2024

Programul Național 2021-2027 Securitate Internă (v1.4) – transmis Comisiei Europene

publicat 14 noiembrie 2022 - editat 14 noiembrie 2022

Fonduri europene dedicate 2021-2027FSI 2021-2027 Fondul securitate internă # # # # 522 afișări

Autoritatea de management Afaceri Interne 2021-2027, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile din Ministerul Afacerilor Interne, a transmis oficial Comisiei Europeane Programul Național 2021-2027 Securitate Internă, cofinanțat din Fondul pentru Securitate Internă (FSI), în data de 11.11.2022.

Programul Național (PN) propune măsuri, la nivel național, pentru consolidarea și garantarea siguranței persoanelor și a unui mediu social și economic, dezvoltat în condiții de legalitate, care să asigure un nivel ridicat de securitate internă în Uniunea Europeană. PN a fost elaborat ținând cont de toate strategiile naționale și europene în vigoare, în domeniile prevenirii și combaterii criminalității și terorismului.

Programul național a fost elaborat având în vedere analizele instituționale ale autorităților relevante, precum și după mai multe sesiuni de consultare publică și interinstituțională cu toți partenerii naționali relevanți, inclusiv cu societatea civilă și organizațiile internaționale prezente în România. Programul Național a fost negociat cu reprezentanții Comisiei Europene, versiunea transmisă a fost avizată informal, iar în perioada următoare se așteaptă aprobarea oficială a programului de către Comisia Europeană.

Program National FSI – v1.4

Abonare buletin de știri pe email

Opțiune transmitere email *

politica de confidențialitate

Sari la conținut