Proiectul ROFSIB2020OS1A01P05 – „Complete stații mobile SNIV”, implementat de Ministerul Afacerilor Externe, a fost cofinanțat din Programul Național – Fondul pentru Securitate Internă – Componenta Frontiere și Vize, în baza Contractului de finanțare nerambursabilă acordat de către Autoritatea Responsabilă FAMI-FSI, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile / MAI.
Proiectul în valoare totală de 3.852.101,00 lei fără TVA, a fost implementat în 25 luni, în perioada aprilie 2020 – mai 2022.
Scopul proiectului a constat în dotarea a 60 de misiuni diplomatice / oficii consulare cu complete mobile de procesare și emitere vize, pentru funcționarea în condiții optime a Sistemului Naţional de Infomaţii privind Vizele – SNIV și subsistemele aferente acestuia.
În urma implementării proiectului, procesul de prelucrare și emitere a vizelor în regim de mobilitate a fost îmbunătațit din punct de vedere cantitativ și calitativ. S-a obținut creșterea operațională a întregului sistem, asigurarea securității informatice a datelor cu care acesta operează, s-au îmbunătățit timpii de răspuns din partea MAE către cetățeni, precum și o mai bună interoperabilitate instituțională la nivelul României, cât și la nivelul Uniunii Europene.