În perioada decembrie 2015 – iunie 2024, România a implementat Programele Naționale 2014-2020 cofinanțate din Fondul Securitate Internă, componenta Cooperare [>>>]
Fondul azil, migrație și integrare (FAMI 2014 – 2020) este instituit prin Regulamentul (UE) nr. 516/2014 pentru a contribui la gestionarea eficientă a fluxurilor de migrație și la punerea în aplicare, consolidarea și dezvoltarea politicii comune privind azilul, a protecției subsidiare și a protecției temporare, precum și a politicii comune în domeniul imigrației, respectând, în același timp, pe deplin, drepturile și principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Obiectivele specifice ale FAMI 2014-2020 sunt:
– consolidarea și dezvoltarea tuturor aspectelor sistemului european comun de azil, inclusiv a dimensiunii sale externe;
– sprijinirea migrației legale către statele membre, în conformitate cu necesitățile economice și sociale ale acestora, precum necesitățile pieței forței de muncă, salvgardând în același timp integritatea sistemelor de imigrație ale statelor membre, precum și promovarea integrării efective a resortisanților din țări terțe;
– consolidarea unor strategii de returnare echitabile și eficace în statele membre, care să contribuie la combaterea imigrației ilegale, cu accent pe sustenabilitatea returnării și pe readmisia efectivă în țările de origine și tranzit;
– consolidarea solidarității și a repartizării responsabilității între statele membre, în special față de cele mai afectate de fluxurile de migrație și azil, inclusiv prin cooperare la nivel practic.
Bugetul total alocat FAMI se utilizează prin programele naționale ale statelor membre, precum și pentru acțiuni ale Uniunii, pentru asistență de urgență, Rețeaua europeană de migrație, pentru programul de relocare al Uniunii, pentru transferul solicitanților de protecție internațională sau al beneficiarilor de protecție internațională și pentru asistență tehnică.
Anunțuri din secțiunea # Fondul Azil, Migrație și Integrare 2014-2020
Programele Naționale 2014-2020 Afaceri Interne FAMI-FSI #conferință rezultate obținute
20 noiembrie 2024Programele naționale 2014-2020 Afaceri Interne, gestionate de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, în calitate de Autoritate Responsabilă [>>>]
Evaluarea ex-post FAMI-FSI 2014-2020 – consultare publică CE
12 septembrie 2024Comisia Europeană a lansat o consultare publică pentru a sprijini evaluarea celor trei fonduri Afaceri Interne pentru perioada 2014-2020, Fondul [>>>]
Îmbunătățirea condițiilor de cazare și asistență a solicitanților de azil – proiect RO#FAMI
14 martie 2024Proiectul ROFAMI2020OS1P16 – ,,Îmbunătățirea condițiilor de cazare și asistență a solicitanților de azil la C.R.P.C.S.A. București, prin renovarea și amenajarea [>>>]
Îmbunătățirea cunoștințelor personalului consular privind procedurile aplicabile în domeniul imigrației – proiect RO#FAMI
7 martie 2024Proiectul ROFAMI2020OS2P04 – ,,Îmbunătățirea cunoștințelor personalului consular privind procedurile aplicabile în domeniul imigrației”, implementat de către Inspectoratul General pentru Imigrări [>>>]
Modernizarea sistemului informatic și infrastructurii TIC la nivelul IGI Direcția Migrație – proiect RO#FAMI
25 ianuarie 2024Proiectul ROFAMI2021OS2P06 – Modernizarea sistemului informatic și infrastructurii it&c la nivelul IGI pentru structurile teritoriale ale Direcției Migrație implementat de către [>>>]
Mecanism de monitorizare și evaluare a condițiilor de recepție din centrele regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil – proiect RO#FAMI
25 ianuarie 2024Proiectul ROFAMI2020OS1P14 – Crearea unui mecanism de monitorizare și evaluare a condițiilor de recepție din centrele regionale de proceduri și cazare a [>>>]
Consolidarea capacităților de combatere a migrației ilegale și de gestiune a unui aflux masiv de migranți – proiect RO#FAMI
25 ianuarie 2024Proiectul ROFAMI2021OS3P16 – Consolidarea capacităților de combatere a migrației ilegale și de gestiune a unui aflux masiv de migranți implementat de [>>>]
Realizarea unei analize privind sistemul informatic al Inspectoratului General pentru Imigrări – proiect RO#FAMI
25 ianuarie 2024Proiectul ROFAMI2021OS2P05 – Realizarea unei analize privind sistemul informatic IGI implementat de către Inspectoratul General pentru Imigrări în perioada iunie [>>>]
Proiectul ROFAMI2021OS1P20 – Relocarea a 200 refugiați sirieni din Turcia, Iordania și Liban implementat de către Inspectoratul General pentru Imigrări [>>>]
FEDRO asistent AI